Preliminarii

06Iul08

Ideia de a provoca o discutie privitoare la conditia de scriitor si mai ales la conditia de cititor, de consumator de literatura, nu mi-a venit brusc, instantaneu, ca o revelatie cerebrala, ci a fost mai curind rezultatul, concluzia unui proces mai indelungat, in care o “realitate” veche, bine cunoscuta, la care ma adaptasem demult si in care functionam, incepuse sa fie devorata, inlocuita de o “noua realitate”. Prizonier fiind in propriile nedumeriri, mi-am impartasit atunci gindurile si framintarile prietenului si colaboratorului meu apropiat, Artur Silvestri, emitind conceptul: “roman minimalist”. Noua realitate, reprezenta pentru mine, la timpul respectiv, conditia umana in general, dar mai ales conditia intelectualului, fortat de cerintele “modernismului”,sa faca corp comun, sa fie parte integrala a acelui conglomerat pe care l-am numit: “Om-Masina-Timp” si care in viziunea societatilor moderne reprezinta conditia absolut necesara pentru asigurarea succesului de orisice natura. Observind ceeace se intimpla in jurul meu, atit in lumea stiintifica, cit si in cea cotidiana, mi-am dat seama ca omul actual, in multe privinte, s-a schimbat radical de omul generatiilor trecute. Eu eram, din multe puncte de vedere complet diferit de tatal meu, care cu placere avea rabdarea dumnezeiesca sa se aprofundeze in cititul unei lucrari filozofice sau al unui roman, saptamini la rind, subliniind anumite pasaje, memorind idei si comentint totul dintr-o pozitie de entuziast dar si de genuin cunoscator. Imi aduceam bine aminte ca asa eram si eu in urma cu 25-30 de ani, cind cu toate ca practic aveam mult mai multe de facut decit acum, gaseam puterea de concentrare necesara in “placerea de a studia”, in placerea de a ma pierde total in imensitatea si diversitatea cuvintului scris. Abia dupa indelungi dialoguri interioare puteam sa-mi formez o impresie personala despre ceeace am citit sau studiat. acest proces era citeodata ingrozitor de anevoios, dar in acelasi timp fascinant, deoarece la un moment dat ajungeam sa fiu “colaborator” cu autorul, incercind chiar sa-mi imaginez , sa anticipez ceeace avea sa spuna autorul. Introducerea masiva a computerelor personale si mai ales dezvoltarearapida asurselor de informatie electronice, cum ar de exemplu: Google, Wikipedia, etc., pe linga beneficiile de cercetare rapida a diverselor surse de documentatie, a dus insa si la o noua forma de rutina intelectuala, in care studiul aprofundat si serios a fost inlocuit cu acel “surfing” rapid si superficial prin informatica de tip “internet”.I-am destainuit atunci lui Artur ca nu mai aveam rabdarea >>>>


Deschidem un nou articol de dicţionar şi trasăm coordonatele acestei specii literare în proză, roman minimalist, care fiinţează deja, cu sau fără dicţionare, din 1922 încoace, adică de la publicarea operei lui Urmuz, „Pâlnia şi Stamate”! După oricare definiţie ne orientăm, specia nouă ia locul ce i se cuvine în fundamentul literaturii, deoarece romanul clasic a devenit, cel puţin în şcolile româneşti, „un animal rănit mortal”(Dimitrie Grama) din cauze multiple: individul este victima certă a unei crize de timp; el va găsi mereu acelaşi tipar al unei naraţiuni romaneşti, identică ori cel puţin similară structurilor narative din basmul popular românesc; invariabil va ajunge la trimiteri către aceleaşi mituri ale umanităţii, pe care, dacă este un lector avizat le ştie deja, ori dacă nu le ştie, dă un clik pe net şi se informează; în lupta cu timpul, adolescenţii mai au şi alţi „inamici”: crizele de personalitate, dragostea, obligaţiile familiale, hobby-urile care pot fi şi ele cronofage etc. Atunci, un astfel de roman întruneşte toate dezideratele acestei generaţii, care nu mai vrea un roman „de întors inima pe dos”(cum ar spune Mircea Cărtărescu) nici unul care să stoarcă lacrimi, dar nici unul banal, care să nu-i aducă nici o provocare, ci unul care să conţină „in nuce” (după opinia criticului Artur Silvestri) întregul univers, pe care lectorul eficient să îl dezvolte după bunul său plac, după propriile lui vise, după imaginaţia sa. În acest fel, cititorul ar putea avea romanul la care visează, pe care îl merită, putem spune. Programa şcolară şi manualele de liceu studiază doar fragmente din romanele autorilor canonici, considerate adecvate vârstei sau nivelului de pregătire al tinerilor, iar acest fapt distruge puţin din „corola de minuni a lumii” universului creat de autor. Contemporanii noştri nu au timp să mai citească un roman de 1300 de pagini, un roman – fluviu, ori poate nu mai au răbdare, ei doresc chintesenţa lucrurilor şi se precipită, pentru că sună telefonul, pentru că se grăbesc la cursuri, că vor să se întîlnească neapărat cu iubita / iubitul, să nu întârzie la jobul unde au ½ de normă etc. Pledez pentru acest tip de roman, îl consider necesar acum şi aici, ca să nu ajungem la ceea ce, prevenitor, anunţa Urmuz în veacul trecut: ”nici o şansă”. Eu vreau să-i dăm literaturii o şansă de supravieţuire şi cred că avem o variantă: romanul minimalist.

Ce este un roman minimalist?>>>>>